Motto: „Tărăgănarea este hoţul timpului.”
Există foarte mulţi oameni, care se lasă absorbiţi de rutină şi, fără ca să-şi dea seama, pierd timpul, îşi irosesc anii preţioşi ai vieţii. Majoritatea oamenilor cad în această capcană, fie la serviciu, fie în viaţa personală. Ei ajung în această „zonă de confort”, care este plăcută şi tolerabilă la început, dar care îi transformă curând în persoane depresive şi frustrate, răpindu-le luni sau chiar ani buni din viaţă.
Cum trebuie de procedat pentru a ieşi din rutină? Nu vei reuşi decât încercând constant să-ţi schimbi viaţa în bine. Poţi face acest lucru fără a-ţi pune în pericol siguranţa actuală. Îţi poţi dezvolta noi abilităţi, îţi poţi continua studiile, poţi stabili obiective noi şi poţi lucra constant pentru a le atinge. Tu singur trebuie să iniţiezi schimbarea, pentru a-ţi putea modifica cursul vieţii şi a scăpa de rutina pe care ţi-ai creat-o.
Tu unde te regăseşti? Îţi petreci timpul în „zona de confort” şi nu ajungi nicăieri? Te trezeşti în fiecare dimineaţă cam pe la aceeaşi oră, pentru a te pregăti pentru serviciul, la care ai prefera să nu te duci? Apoi mergi zilnic pe acelaşi drum şi vezi aceleaşi feţe, pe care ai prefera să nu le vezi? Îndeplineşti permanent aceleaşi sarcini monotone, când îţi doreşti să faci cu totul altceva?
Poate că eşti prins într-o relaţie, în care nu ar trebui să fii şi repeţi permanent că e cazul să faci ceva pentru a fi fericit. Dar niciodată nu acţionezi! Cumva, în existenţa ta monotonă, nu reuşeşti niciodată să găseşti sau să-ţi faci timp pentru schimbări în mai bine. Te consolezi spunându-ţi: „Deocamdată este bine.” Peste 20 de ani, când nimic nu va mai putea fi schimbat, nu va mai fi deloc bine!
Nu mai irosi timpul. Începe chiar acum!
Nu mai irosi timpul! Nu mai alege să faci lucruri mai puţin importante, dar mai atractive, atunci când ai putea folosi acest timp pentru a face lucruri mai importante, mai puţin atractive, dar mult mai benefice! Vreau să spun că nu ar trebui să mai aloci atât de mult timp televizorului, ci să-ţi concentrezi atenţia asupra altor lucruri. În locul celor patru ore zilnice, petrecute în faţa televizorului, ai putea face ceva constructiv: să citeşti, să studiezi, să-ţi dezvolţi un hobby, să faci sport, să repari ceva în casă.
În viaţă, lucrurile mai importante au efecte şi beneficii de durată, în timp ce lucrurile mai puţin importante oferă doar satisfacţii temporare. Astfel, asigură-te că faci lucrurile mai importante, care oferă beneficii pe termen lung şi nu pe cele mai puţin importante, care-ţi oferă doar satisfacţie pe termen scurt.
Diferenţa dintre cei care reuşesc în viaţă şi cei care eşuează constă în faptul că cei din prima categorie fac întotdeauna ceea ce le aduce mai multe beneficii, fie că doresc sau nu să facă aceste lucruri. În schimb, cei care eşuează fac lucrurile care le oferă cele mai multe plăceri, fără a le oferi beneficii pe termen lung (Apropo, plăcerea care necesită cele mai mici investiţii, se numeşte lene).
Dacă şi tu doreşti să fii asemenea celor care câştigă, trebuie să-ţi petreci fiecare minut făcând cele mai importante lucruri. Înseamnă să-ţi iei responsabilitatea pentru viaţa ta, pentru prezentul şi viitorul ei, pentru succesul tău. Înseamnă să nu tărăgănezi lucrurile niciodată, să nu pretinzi doar că munceşti şi să nu te uiţi niciodată la ceas, dorindu-ţi să se termine ziua. Înseamnă să citeşti în fiecare seară, chiar dacă la televizor este telenovela ta preferată.
Ştiu că, de regulă, cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci în acest moment, care ţi-ar aduce cele mai multe beneficii, este cel mai antipatic. Învingătorii ştiu aceasta şi fac permanent ceea ce le aduce cele mai multe beneficii. Cei care pierd nu procedează la fel!
Dacă nu crezi, priveşte în jurul tău. Vei descoperi că cei care aleg cea mai uşoară şi cea mai plăcută cale nu ajung nicăieri. Din cauza timpului irosit, viaţa lor nu se îmbunătăţeşte. Ei se întrebă mereu: „Ce lucru aş putea face chiar acum, care să fie cel mai plăcut pentru mine?”
Întrebarea corectă este: „Ce lucru aş putea face chiar acum care să-mi aducă cele mai multe beneficii pe termen lung?” Vei descoperi că cei care se întreabă astfel fac mereu lucruri productive şi benefice şi au parte de sănătate înfloritoare, abilităţi şi cunoştinţe mai bogate, relaţii mai puternice, bogăţie sporită şi un sentiment mai intens de împlinire personală.
Acţionează acum!
Dacă eşti suficient de hotărât pentru a face cel mai important sau mai productiv lucru în fiecare moment al vieţii tale, viitorul îţi aparţine. Prin dezvoltarea acestui obicei, vei fi propulsat puternic către succes. Tu şi cei din jur veţi fi uimiţi de progresul tău uluitor. Acest obicei îţi va influenţa pozitiv fiecare aspect al vieţii.
Întreabă-te în fiecare minut al zilei: „Care este cel mai productiv lucru pe care l-aş putea face acum?” Apoi FĂ ACEST LUCRU!
Dacă nu o faci, atunci eşti o persoană care tărăgănează lucrurile. Cum schimbi acest prost obicei? Simplu! Ţine minte doar două cuvinte magice: „ACŢIONEAZĂ ACUM!” Aceasta este quintesenţa! Repetă aceste două cuvinte mereu, apoi acţionează pozitiv.
Începe acum! Exersează acest lucru până când devine a doua ta natură şi vei descoperi că vei începe să faci lucrurile în mod automat, fără a le amâna pentru o altă zi. În final, vei ajunge să înlocuieşti obiceiul negativ al tărăgănării cu obiceiul pozitiv de a rezolva imediat lucrurile.
Bună dimineaţa!
Şi tu poţi fi un învingător!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu